Cum îți poți recruta viitorii angajați
Dacă ești antreprenor începător, trebuie sa știi că entuziasmul vine la pachet cu sarcini stresante, iar una dintre ele este angajarea unor oameni competenți, pentru a te asigura că afacerea ta merge în direcția potrivită. Este esențial să îți dai seama din start dacă ai nevoie de o echipă formată din mai multe persoane care să preia o parte din responsabilități. De asemenea, trebuie să te gândești că volumul de muncă va crește odată cu dezvoltarea business-ului, iar angajații nu vor fi dispuși lucreze suplimentar la nesfârșit.
Există mai multe posibilități prin care să pornești procesul de angajare:
- Agenții de recrutare, recomandate în special companiilor mai mari. Acestea sunt specializate pe nevoile unor tipuri diferite de afaceri și îți pot prezenta un portofoliu de potențiali candidați. Pentru un antreprenor începător însă, e recomandat să se ocupe singur de selecția candidaților.
2. Programe de internship. Poți ajuta un posibil candidat să învețe mai mult, într-un timp scurt.
3. Referințele de la actuali angajatori. Acestea îți garantează că persoana pe care vrei să o angajezi este bine pregătită
4. Implicarea în activități de networking/întâlniri/conferințe din domeniul de interes. Astfel, poți intra în legătură cu specialiști dispuși să lucreze pentru tine.
5. Anunțuri de angajare targetate. Acestea pot fi publicate pe website-ul propriu, dar și pe site-uri de profil, iar pentru o audiență cât mai mare, promovează-ți anunțurile pe Social Media.
6. Apelează la platforme de socializare, în special LinkedIn, rețeaua dedicată obiectivului tău. Accesează inclusiv grupuri de profil și promovează-ți activ oportunitățile de job.
Fiecare angajat, așadar, trebuie să aibă un set de responsabilități specifice, nu vei găsi niciodată omul bun la toate sau cel puțin nu va accepta o astfel de situație prea multă vreme. Oamenii pe care vrei să îi angajezi sunt una dintre cele mai importante resurse de care dispui. Creează pentru echipa ta un mediu în care să lucreze cu plăcere și oferă-le angajaților tăi oportunitatea de a evolua, de a învăța mai mult. Doar așa poți fi sigur că afacerea ta va crește în timp.