Sprijin pentru creșterea durabilă și modernizarea tehnologică a microîntreprinderilor în Regiunea București-Ilfov
Autoritatea de Management pentru Programul Regional București-Ilfov a lansat ieri, 14 noiembrie, apelul de proiecte intitulat „Sprijin pentru creșterea durabilă și modernizarea tehnologică a microîntreprinderilor”, parte integrantă din Prioritatea 1 a PR BI – o regiune competitivă prin inovare, digitalizare și întreprinderi dinamice.
Cine poate aplica?
Acest apel de proiecte este destinat exclusiv microîntreprinderilor. Solicitantul trebuie să fie o societate comercială înregistrată conform Legii societăţilor nr. 31/1990, o societate cooperativă constituită conform Legii nr. 1/2005 sau o entitate care funcționează în baza OUG nr. 6/2011, cu ulterioarele modificări și completări. Este esențial ca sediul social sau sediul secundar al solicitantului să fie situat în Regiunea București-Ilfov, iar proiectul să fie implementat în mediul urban.
Valoarea alocării nerambursabile
Pentru acest apel, suma totală disponibilă este de 37.627.723,75 euro, iar valoarea maximă a asistenței financiare nerambursabile solicitate pentru fiecare proiect este de 300.000 euro.
Contribuția solicitantului
Solicitantul va fi responsabil pentru o contribuție minimă ce variază în funcție de valoarea proiectului. Astfel, pentru proiectele cu o valoare nerambursabilă de până la 200.000 euro, contribuția solicitată este de 10%, în timp ce pentru proiectele cu o valoare nerambursabilă între 200.001 euro și 300.000 euro, contribuția se va ridica la 20% din valoarea eligibilă a investiției.
Ce tipuri de investiții sunt eligibile?
Acest apel de proiecte vizează sprijinirea acțiunilor de creștere durabilă și modernizare tehnologică, prin îmbunătățirea capacităților tehnice și industriale. Investițiile eligibile includ:
– Construirea sau extinderea spaţiilor de producţie/prestare de servicii.
– Achiziționarea de echipamente, tehnologii (inclusiv tehnologii verzi), utilaje și instalații de lucru, precum și dotări care intră în categoria mijloacelor fixe (mobilier, echipamente informatice, echipamente de birotică).
– Programe software, brevete, licențe, mărci comerciale și alte drepturi sau active similare.
Termenul de depunere a proiectelor
Întreprinderile interesate sunt invitate să depună proiectele în perioada 27 ianuarie 2025 – 10 februarie 2025, conștiente fiind de oportunitatea de a contribui la dezvoltarea durabilă și modernizarea continuă a microîntreprinderilor din regiunea București-Ilfov.
Pentru mai multe detalii și informații suplimentare despre condițiile de eligibilitate și procesul de aplicare, vă rugăm să consultați site-ul oficial al Autorității de Management pentru Programul Regional București-Ilfov.
Mai multe informații puteți accesa direct de pe site-ul finanțatorului, link aici. Pentru a discuta cu unul din consultanții noștri, solicitați o sesiune de consultanță la adresa de email: [email protected] sau realizați o programare la telefon 0755987113.